Dinspre Padiș, aerul se răcește și valea se strânge ca o palmă de stâncă. Cheile Galbenei te primesc prin sunet — un vuiet tăiat în ecouri scurte, care se rostogolesc între pereți și îți schimbă pasul. Lumina cade oblic, se sparge pe calcar și se stinge pe podeaua umedă, iar stropii fini se lipesc de piele ca o peliculă rece. Intrarea în chei e o trecere de prag, de la poieni largi la un canion dens, în care apa dictează direcția și ritmul.

Valea poartă urmele unei lucrări lente, aproape migăloase — calcarele sunt tăiate în jgheaburi și marmite, iar căderea totală a apei se concentrează pe aproximativ 100 m diferență de nivel, într‑un canion de circa 700 m. Pereții devin verticali pe porțiuni, cu arcade naturale și guri de peșteri deschise direct în stâncă, ca niște ferestre spre adânc. Aici reliefurile sunt și aspre, și netede în același timp, cu muchii tăioase și suprafețe lustruite, ca o piele minerală șlefuită în tăcere.

Izbucul Galbenei este inima hidrologică a locului — un ochi de apă de circa 7 m diametru, la baza unui mare perete de stâncă, unde apa resurgenței iese din sistemul subteran al bazinului închis Padiș—Cetățile Ponorului. Debitul e suficient de puternic încât, în câțiva pași, izbucul devine râu, iar valea îl preia ca pe o coloană de viață. În aval, firul intră zgomotos într‑o gură de peșteră, semn că peisajul lucrează în două registre, la suprafață și în adânc.

În subteran, apa parcurge un tunel de peste 100 m, greu practicabil, și revine la lumină într‑o cădere de 7 m care se desface ca un evantai, cu un mic lac la bază. Canionul Văii Galbenei numără nouă cascade, iar Evantaiul este ultima, o semnătură finală a drumului. În perioadele cu ploi, curgerea devine grea și sonoră; în verile secetoase se subțiază, lăsând piatra să‑și arate întreaga rugozitate.

Accesul urmează circuitul marcat cu punct galben dinspre Poiana Glăvoi și traversează cheile pe pasaje amenajate cu cabluri și lanțuri, unele în regim de via ferrata. Umezeala văii face stânca alunecoasă, iar trecerile cer atenție și ritm; tocmai acest echilibru între aderență și emoție dă cheilor un caracter sever, dar fascinant. Pe o ramură a traseului, două puncte de belvedere suspendate la circa 200 m deasupra văii oferă o privire rară asupra canionului și a peretelui opus, înalt de peste 300 m — o perspectivă care îți arată cât de adânc a scris apa în piatră.

Curiozități • Izbucul Galbenei este un ochi de apă de circa 7 m diametru, la baza unui mare perete de stâncă. • Izbucul drenează în subteran întreg bazinul închis Padiș—Cetățile Ponorului. • Valea Galbenei coboară aproximativ 100 m pe circa 700 m, sculptând jgheaburi și marmite inaccesibile. • Apa intră într‑o peșteră și parcurge un tunel subteran de peste 100 m, ieșind la Cascada Evantai (~7 m), cu un mic lac la bază. • Canionul Văii Galbenei are nouă cascade, ultima fiind Cascada Evantai.